FRF a discutat cu 5 antrenori – Cine vine in locul lui Contra
- Este din ce in ce mai clar ca nu se poate continua cu Contra pentru barajul Euro 2020
- FRF ar fi incercat sa discute cu 5 antrenori, conform informatiilor ProSport
- Dan Petrescu ramane varianta cu cele mai mari sanse deocamdata, insa nu s-a stabilit nimic concret
Dan Petrescu (51 de ani):
La cei aproape 52 de ani (pe care-i va implini in decembrie), antrenorul CFR-ului este in acest moment cel mai bine cotat tehnician din fotbalul romanesc. Are doua titluri consecutive castigate la carma clujenilor (si patru in total), a dus echipa la un pas de grupele Ligii Campionilor dupa ce a eliminat-o pe Celtic Glasgow si acum, in grupele Europa League, a ajuns la un pas de calificarea in primavara europeana.
In cazul sau, exista doua contraargumente: stilul defensiv pe care il imprima echipelor pe care le antreneaza, deloc pe placul publicului din Romania, dar si consistenta financiara a ofertelor pe care le are, una mult mai convigatoare decat tot ce-i poate oferi FRF.
Gica Hagi (54 de ani):
„Regele” fotbalului romanesc este cu siguranta cea mai populara figura printre microbistii autohtoni. Mereu dispus sa isi exprime opiniile fara ocolisuri, actualul antrenor al Viitorului a avut de-a lungul vremii o relatie sinusoidala cu FRF. In favoarea sa sta titlul castigat cu echipa sa, un vesnic outsider in Liga 1, dar si stilul de joc al Viitorului si faptul ca multi dintre actualii jucatori ai nationalelor – de la seniori pana la cele de juniori – au fost formati sau au trecut pe la Viitorul Constanta sau pe la academia clubului.
In detrimentul lui Hagi vine chiar dubla postura pe care o ocupa la echipa sa: cea de antrenor – patron. Chiar el a spus in trecut ca atat timp cat va fi in acte proprietar al Viitorului nu se pune problema sa preia carma nationalei. In schimb, in urma cu o luna, „Regele” a fost revoltat cand numele sau nu a fost inclus pe lista posibililor inlocuitori ai lui Contra intr-un sondaj pe un site de sport.
Mirel Radoi (38 de ani):
Selectionerul echipei de tineret este cel mai recent nume care a aparut in discutia legata de urmasul lui Contra si singurul care, probabil, nu vrea sa-si asume momentan aceasta responsabilitate. Cu semnele „arsurii” FCSB inca pe suflet, Radoi a declarat clar ca nu este pregatit pentru a promova la nationala de seniori.
Pentru fanii nationalei a ramas insa in memorie evolutia entuziasmata etalata la Europeanul de tineret in Italia si calificarea in semifinale dintr-o grupa cu Anglia, Franta si Croatia, lucru care cantareste enorm in popularitatea pe care selectionerul de la tineret o are. In plus, jucatorii de la nationala de seniori care au lucrat cu Radoi fie la FCSB, fie la nationala „mica” lauda metodele acestuia de pregatire si felul in care administreaza relatia cu elevii sai.
Cosmin Olaroiu (50 de ani):
Aflat intr-un autoexil pe care si l-a impus in special datorita contractelor in valoare de multe milioane pe care le-a tot semnat in ultimii 10 ani in Asia, tehnicianul de 50 de ani este unul din numele pe care multi dintre microbisti si le aduc aminte doar cand postul de selectioner ramane vacant.
Olaroiu a fost unul dintre cei mai in voga antrenori tineri care au aparut dupa Revolutie, statut obtinut gratie performantelor cu modesta FC National, pe care o dusese la o etapa de titlu. A urmat apoi traseul cu Steaua, care s-a calificat in semifinalele Cupei UEFA si care a fost la doar cateva minute distanta de ultimul act.
Fost antrenor al lui Radoi atat la Steaua, cat si la Al Hilal si Al Ain, Olaroiu si-a exprimat in repetate randuri dorinta de a sta la un moment pe banca echipei nationale. Dar sincronizarea si milioanele de euro pe care le incaseaza anual au stat tot timpul in calea indeplinirii visului sau.
Razvan Lucescu (50 de ani):
Fiul lui Mircea Lucescu a intrat intr-un con de umbra dupa ce a plecat de la carma echipei nationale in primavara lui 2011, dar in ultimii ani a reusit sa-si redreseze cariera. Dupa un campionat castigat la pas in Grecia si un altul inainte pe care l-a pierdut la „masa verde”, Razvan Lucescu a fost instalat in aceasta vara la carma celui mai important club din Orientul Mijlociu: Al Hilal. Acolo, Razvan Lucescu a reusit sa califice echipa in finala Ligii Campionilor Asiei si este la un pas de trofeu dupa victoria cu 1-0 in prima mansa cu Urawa Red Dragons.
Argumentele contra lui Razvan ar fi reticenta acestuia de a mai reveni pe banca echipei nationale, dar si faptul ca a abia a semnat un contract, cel mai mare al carierei, si pare sa fie extrem de fericit cu munca pe care o depune in Arabia Saudita.