Contra: ‘Sunt indreptatit sa raman la meciurile de baraj’
- Cosmin Contra se vede indreptatit sa conduca echipa la meciurile de baraj
- Pentru acest lucru el are nevoie si de prelungirea contractului cu FRF
- FRF a anuntat ca in cel mult 3 saptamani va comunica decizia
”Sunt indreptatit sa raman pana la meciurile de baraj, dar sunt un tip care analizez foarte bine ceea ce s-a intamplat la nationala. S-au intamplat si lucruri bune. Realitatea e ca nu am reusit nicio victorie cu cele trei echipe importante din grupa. Dupa meciul de maine plus alte zile de gandire, voi lua o decizie.”, a spus Contra la conferinta de presa de dinaintea duelului de la Madrid.
”Am vorbit cu domnul presedinte Burleanu, dar nu am discutat pe tema continuarii. I-am cerut o perioada de liniste pentru a pregati meciul. Apoi, spre finalul saptamanii viitoare ne vom intalni pentru a discuta ce se poate intampla pe viitor. Deciziile la cald trebuie lasate deoparte. Trebuie un timp de gandire si analizat la rece ce am realizat, ce nu am realizat. Daca simt ca nu pot sa mai continui, atunci voi renunta. La sfarsitul saptamanii viitoare vom vorbi”, a mai spus ”Gurita”.
”La nationala au existat critici si cand lucrurile mergeau bine. Exista o limita a bunului simt pentru ca avem familii care sufera, parinti care plang din cauza criticilor care duc la jignire. Probabil, Ana Maria Prodan si Reghecampf, fiind finii mei, mi-au luat apararea. Nu pot decat sa le multumesc. Vreau doar ca in meciul cu Spania sa aratam diferit si sa pregatim cu bine meciul de baraj din martie”, a adaugat selectionerul.